Diamond are o duritate Mohs de 10 și o microhardness de 98,5 GPa. Teoria durității a fost în mare parte o știință semi-empirică și chiar până de curând, cercetătorii au încercat să raporteze duritatea la structura legăturilor chimice. Unele relații au fost stabilite între rezistența la uzură a unui material și energia de zăbrele, precum și între interstițiile atomice și duritatea. Rezultatele obținute de diferiți cercetători sunt destul de similare, cele mai multe tind să atribuie duritatea densității atomice a numărului și a densității energiei legăturii.
Dintre toate substanțele cunoscute, Diamond este cel mai greu și are cea mai mare densitate a numărului atomic. Pe baza durității lor, poate fi identificat un grup de materiale superhard, incluzând diamante, solide asemănătoare cu diamante, nitrură de bor cubică, nitrură de bor hexagonală wurtzită, carbură de siliciu și carbură de bor. În medie, microharditatea materialelor superhard este de 2 până la 3 ordine de mărime mai mare decât cea a oțelului întărit.
Diamantul conduce căldură prin fononi, ceea ce duce la o conductivitate termică excelentă. Diamantul are cea mai mare conductivitate termică a oricărei substanțe cunoscute, iar conductivitatea termică este foarte stabilă la temperatura camerei. Materialul cu diamante tăiate special poate fi utilizat ca material pentru ferestre pentru echipamente mari și dispozitive generatoare de încălzire ridicată, oferind disiparea căldurii.
Fizica în stare solidă arată că un număr infinit de planuri paralele poate fi format în rețeaua spațială a unui cristal. Deoarece distanța dintre diferite familii de planuri de cristal variază, sub anumite forțe externe, cristalul se va împărți de -a lungul planului cu cea mai mare distanțare. Acest fenomen se numește disociere. Cristalele de diamant au avioane familiale cu cea mai mare distanțare, ceea ce le face cele mai sensibile la clivaj de -a lungul acestor avioane.

